Teatrul Apropo

Despre noi

De ce mergem la teatru?

Uneori mergem la teatru ca să ne destindem, ca să uităm de grijile zilnice. Uneori mergem ca să ne lăsăm impresionați de efecte speciale de sunet și lumină, de mișcările grațioase ale actorilor din fața noastră, de strălucirea unor costume de epocă. De cele mai multe ori mergem ca să urmărim o poveste bine spusă, care să ne re-pună în contact cu nucleul cel mai profund uman dinăuntrul nostru.

Noi, la Teatrul Apropo, facem teatru pentru a spune poveștile zilelor noastre. Dacă vei avea curiozitatea să ne calci pragul vei descoperi spectacole care vorbesc despre lucruri la care te-ai gândit și tu. Vei regăsi oameni – personaje, fraze sau idei care te-au amuzat, indignat sau revoltat în viața ta reală, în acest an și această lume complicată în care ne mișcăm cu toții.

Foarte mult timp creatorii de teatru s-au amăgit cu iluzia că arta lor poate schimba lumea. Teatrul nu poate schimba lumea. Ceea ce poate face teatrul este însă să ne ”curețe”, să ne redea nouă înșine într-o formă mai bună. Ne poate face oameni mai fericiți, mai împliniți. Atunci când rezonezi profund cu ceva ce se petrece în fața ochilor tăi: știi că e o ”minciună”, e o iluzie purtată pe picoare de către interpreți, o amăgire vie; și cu toate asta, în aceeași secundă, știi că este adevărat. Și acest adevăr ne eliberează. Această comuniune de idei și sentimente cu alți oameni – creatorii spectacolului, spectatorii din jurul nostru – ne echilibrează, ne redau speranța și o forță nebănuită de a înfrunta ziua de mâine.

Apropo, e Teatrul tău.

Știm că ești obosit, alergat, preocupat de prea multe lucruri, distras. Fă acest minim efort, rupe din timpul tău două ore după serviciu. Nu o să îți pară rău! La Apropo avem spectacole de comedie, dramă, inclusiv un spectacol de teatru senzorial care te va reconecta cu simțurile tale fizice, de care poate ai uitat în nebunia vizuală care ne înconjoară!

Hai să facem un experiment: vino la un spectacol la noi la teatru și a doua zi cartierul și jobul poate o să le vezi cu ochi mai îngăduitori și mai buni.

Teatru aici și acum, în Pipera.

Dacă vrei să ne transmiți ceva, dacă vrei să ne dai un sfat, să ne faci o sugestie sau îți dorești ceva special de la teatrul tău – suntem aici, pe site, prin e-mail sau pe pagina de Facebook. Ne dorim foarte mult să dialogăm cu tine, spectatorul nostru de mâine și din anii ce vor urma.

Cu drag, Echipa Teatrului Apropo

Asociația TEATRUL.RO a fost înființată în 2006, la inițiativa câtorva tineri creatori din zona artelor spectacolului și este organizatoarea Maratonului Teatrului Independent – ”Bucharest Fringe”, unul din cele mai mari Festivaluri de teatru independent din România.

Misiunea Asociației TEATRUL.RO este de a realiza proiecte excepționale în domeniul artelor spectacolului, în spații și contexte neconvenționale; de a promova generația tânără de artiști români și de a-i pune în dialog cu publicul tânăr; de a educa prin teatru generații noi de spectatori; de a pune în discuție prin intermediul dramaturgiei contemporane problemele arzătoare ale artiștilor și ale publicului.

Teatrul Apropo reprezintă o formulă de teatru independent, un promotor de creație pentru tinerii artiști, care își propune să ofere dreptul de a experimenta în sens creator. Ne dorim să inovăm prin formă, conținut și promovarea teatrului contemporan.