Teatrul Apropo

Concurs de proiecte teatrale neconvenvenționale în cadrul Bucharest Fringe, Ediția a Noua

Bucharest Fringe - Maratonul Teatrului Independent, Ediția a Noua, organizează concurs de proiecte teatrale neconvenționale în perioada 5 februarie – 15 martie 2019.

Proiectul caștigător va fi finanțat cu suma de 9.000 de LEI, iar spectacolul va avea premiera în cadrul celei de-a Noua Ediții a Bucharest Fringe – Maratonului Teatrului Independent, care va avea loc în București în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

De asemenea, Teatrul Apropo va pune la dispoziție spațiul pentru repetiții și reprezentații, producția câștigătoare intrând în repertoriul curent al teatrului.

Propunerea de proiect trebuie să fie o reinterpretare originală / inovativă a unui text clasic sau modern (nu contemporan).

Condiții de participare: pot participa absolvenți de studii superioare de specialitate, din toate domeniile artelor spectacolului, fără limită de vârstă. În cazuri excepționale participarea ne-profesioniștilor poate fi acceptată.

Mod de înscriere:

  1. Argumentul proiectului: 2-4 pagini de text (preferabil în format word, times new roman 12, cu diacritice) în care ne explici motivația alegerii textului și a formulei de spectacol.
  2. Textul de spectacol – în varianta originală sau adaptare cât mai apropiată de textul de repetiții și spectacol.
  3. CV-urile membrilor echipei artistice aduse la zi.
  4. Bugetul Producției: un deviz estimativ sumar care să arate pe scurt cum vedeți modul de cheltuire a sumei acordate pentru producție.
  5. Opțional: orice alte informații sugestive pentru viziunea asupra proiectului sunt considerate extrem de folositoare (schițe de scenografie, de costum, de atmosferă ș.a.)

* Toate materialele solicitate trebuie trimise pe adresa de mail: comunicare@teatrulapropo.ro până la data de 15 martie 2019, ora 24:00. Pentru orice fel de întrebări sau nelămuriri vă puteți adresa organizatorilor la aceeași adresă de mail.

În evaluarea proiectelor și alegerea producției câștigătoare vor fi luate în considerare următoarele criterii:

1. Originalitatea – măsura în care proiectul propus este inovator în formă și/sau conținut.

2. Încurajarea Debutului Artistic – pentru unul sau mai mulți dintre membrii echipei.

3. Sustenabilitatea – probabilitatea ca producția să aibă reprezentații de-a lungul unei perioade cât mai lungi de timp în sistemul teatral independent.

Calendar concurs:

Depunere proiecte: 5 februarie – 15 martie 2019

Jurizare proiecte: 16 - 31 martie 2019

Realizarea proiectului: 1 aprilie – 30 septembrie 2019

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.